2025: Este legal să circuli cu o mașină cu volan pe dreapta în România? Reguli și excepții

Publicat: 16 06. 2025, 14:38

Sunt mult mai ieftine decât modelele similare care au postul de conducere pe stânga și au mai puțini kilometri la bord. Mașinile cu volan pe dreapta, aduse din Marea Britanie, sunt mult mai atractive pentru cei care vor un vehicul ieftin și bun. Nu au un rulaj la fel de mare ca cele din Germania, Spania sau Italia, iar dotările sunt de top. Dar, este legal în 2025 să circuli în România cu o mașină care are volan pe dreapta?

În România, circulația vehiculelor de desfășoară pe partea dreaptă a drumului. Iar depășirea se poate efectua, legal, numai prin stânga vehiculului depășit.

De aceea, postul de comandă al mașinii este pe stânga. Adică, volanul, pedalele și scaunului șoferului se află în stânga vehiculului. Asta în permite conducătorului auto să aibă o vizibilitate adecvată în față.

Dar, de-a lungul anilor, foarte multe vehicule cu volan pe dreapta au intrat în România.

2025: Este legal să circuli cu o mașină cu volan pe dreapta în România?

În prezent, nu este interzis să conduci o mașină cu volan pe partea dreaptă în România.

Dar, farurile trebuie adaptate astfel încât să corespundă postului de conducere amplasat pe partea stângă.

Ceea ce înseamnă că fasciculul luminos asimetric trebuie orientat spre partea dreaptă a drumului, pentru a nu-i orbi pe șoferii care circulă din sens opus.

În cazul în care un vehicul e descoperit în trafic de autorități că are luminile orientate spre stânga, ca în Marea Britanie, certificatul de înmatriculare va fi reținut iar șoferul poate primi o amendă de peste 1.600 de lei.

Reguli și excepții în ceea ce privește mașinile cu volanul pe dreapta

Conform legii actuale, o mașină înmatriculată în altă țară poate fi condusă în România cel mult 90 de zile. Această regulă se aplică doar persoanelor care au rezidența în țara noastră.

Dacă proprietarul mașinii nu este rezident în România, atunci nu îi este impusă această limită.

După cele 90 de zile, respectivul autovehicul nu va mai putea circula decât dacă e înmatriculat în România. Ceea ce presupune prezentarea mașinii la Registrul Auto în vederea eliberării unei Cărți de Identitate a Vehiculului (CIV).

Pentru a fi posibilă eliberarea CIV, autovehiculele la care postul de conducere este amplasat pe partea dreaptă trebuie să fie echipate în mod obligatoriu cu faruri care emit un fascicul luminos asimetric, orientat spre partea dreaptă a drumului. În cazul mașinilor produse în UK, postul de conducere trebuie mutat din dreapta în stânga, la fel și fasciculul de lumini”, a precizat pentru ProMotor purtătorul de cuvânt al RAR, Roxana Dima.

Așadar, mașinile cu volan pe dreapta nu pot fi înmatriculate în România. Proprietarul trebuie să facă o mutare a volanului și pedalelor din partea dreaptă în stânga. Iar această modificare nu se poate face decât la un service autorizat RAR, care să certifice lucrarea și să monteze doar componente omologate.

O altă variantă de a înmatricula o mașină cu volan pe partea dreapta este ca acesta să fie înmatriculată în alt stat UE. Singurele state europene în care mașinile au volan pe dreapta sunt Cipru, Malta și Irlanda.

De asemenea, dacă vehiculul cu volan pe dreapta din Marea Britanie a fost înmatriculat într-un stat UE înainte de 01.01.2021, va putea fi reînmatriculat în România fără a fi necesară schimbarea postului de conducere.

Până în 2022, au fost înmatriculate în România peste 120.000 de autovehicule cu volan pe partea dreaptă.