2025: În ce situații ai voie să folosești avariile în mers? Reguli clare și excepții prevăzute de lege

Autor: Radu Țuțulan 17 mai 2025 Știri auto
2025: În ce situații ai voie să folosești avariile în mers? Reguli clare și excepții prevăzute de lege

Mulți șoferi din România folosesc luminile de avarie fără să știe exact ce spune legea. Deși semnalizarea de avarie este esențială pentru siguranță, utilizarea incorectă poate duce la amenzi. Iată în ce situații este permis să folosești avariile în mers și care sunt excepțiile reglementate de Codul Rutier 2025.

Potrivit OUG 195/2002, luminile de avarie trebuie utilizate în cazul în care vehiculul staționează sau este imobilizat pe carosabil. Așadar, atunci când reprezintă un pericol pentru ceilalți participanți la trafic.

Totuși, există și câteva excepții importante în care luminile de avarie pot fi folosite în timpul mersului, fără ca șoferul să fie sancționat.

2025: În ce situații ai voie să folosești avariile în mers?

Utilizarea avariilor în mers este permisă în următoarele cazuri:

  • Când ești parte dintr-un convoi funerar
  • Când vehiculul are defecțiuni tehnice și se deplasează cu dificultate
  • Când avertizezi un pericol iminent
  • În cazul tractării unui autovehicul, mașina tractată trebuie să aibă avariile pornite pe toată durata deplasării.

Dar, în afară de aceste situații, sunt și alte cazuri în care șoferii pun avariile.

De exemplu, unii șoferi le pornesc preventiv, când observă că traficul din față se aglomerează sau când încetinesc pentru a permite trecerea unui pieton. De asemenea, sunt folosite când plouă sau ninge abundent și vizibilitatea e redusă. Sau când dau cu spatele.

O altă situație în care sunt folosite avariile e pentru a mulțumi unui șofer aflat în spate.

Dar sunt situații în care unii șoferi pornesc avariile pentru a justifica o încălcare a regulilor de circulație. De exemplu, cei care parchează în loc nepermis folosesc avariile pentru a arăta că vor staționa doar pentru o scurtă perioadă în acel loc. Alții, care fie circulă cu viteză, fie în spatele salvării, fie pe contrasens, le aprind pentru a semnaliza o „urgență”. Oricare dintre aceste variante de utilizare a avariilor nu justifică, însă, încălcarea regulilor de circulație.

Legea nu stabilește o sancțiune pentru utilizarea nejustificată a acestor sisteme de semnalizare. Dar sancționează cu amendă și chiar reținerea permisului încălcările grave ale regulilor de circulație.

Cât e amenda dacă ești prins oprit pe avarii fără un motiv întemeiat?

Rolul luminilor de avarie este de a semnaliza că mașina are o problemă. Sau când traficul este blocat și vrei să avertizezi pe cei care vin din spate asupra unui pericolul.

Luminile de avarie se folosesc […] când vehiculul este imobilizat involuntar pe partea carosabilă, când vehiculul se deplasează foarte lent și/sau constituie el însuși un pericol pentru ceilalți participanți la trafic, când autovehiculul sau tramvaiul este remorcat”, precizează Poliția Română într-o postare publicată pe Facebook.

În general, printre urgențele care justifică folosirea avariilor se numără următoarele situații:

  • mașina a suferit o defecțiune;
  • șoferul, pasagerul sau altă persoană necesită ajutor;
  • drumul este blocat/avariat;
  • s-a produs un accident rutier.

Astfel, lipsa unui loc de parcare sau încărcarea unor bagaje în mașină nu pot fi considerate urgențe.

Caz în care, acesta poate primi 4 sau 5 puncte de amendă, ceea ce înseamnă o sancțiune ce poate depăși 1.000 de lei.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ChatGPT


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide