Audi prezintă oficial noul A6 sedan, cea mai aerodinamică mașină termică din istoria sa – GALERIE FOTO

Publicat: 15 04. 2025, 16:32

Versiunea sedan a noii generații Audi A6 a fost prezentată oficial. Noul model păstrează motorizările termice, atât pe benzină, cât și diesel.

Lansat în completarea lui Audi A6 Avant, noul sedan de clasă mare va concura cu modele precum BMW Seria 5 sau Mercedes-Benz Clasa E. Noul sedan de la Audi nu doar că păstrează motoare termice, inclusiv pe motorină, dar stabilește un nou record de eficiență aerodinamică în gama producătorului german.

Noul A6 sedan este cel mai aerodinamic model termic Audi din istorie, cu un coeficient aerodinamic de doar 0,23. Acest lucru va juca un rol important în eficiența generală a mașinii, mai ales în contextul noilor norme de poluare. Cea mai mare diferență de design se poate vedea, bineînțeles, în partea din spate.

A6 sedan păstrează stopurile complexe, însă oferă o formă tradițională de sedan în trei volume. Mașinile vor putea fi dotate opțional cu suspensie pneumatică, care poate altera garda la sol a mașinii în funcție de cerințe.

Cât va costa noul Audi A6?

De asemenea, clienți vor putea bifa și opțiunea unui sistem de direcție integrală, care, în combinație cu suspensia pneumatică, ar trebui să ofere cel mai confortabil, manevrabil și dinamic pachet pentru A6.

Audi a anunțat trei variante de motorizare pentru noul A6. Prima dintre ele este motorizarea de 2.0 litri, pe benzină, ce dezvoltă 204 CP și 340 Nm. Aceasta este cuplată cu o transmisie automată, fiind disponibilă doar cu tracțiune față. Clienții au la dispoziție și motorizare de 2.0 litri, pe motorină, cu sistem mild-hybrid. Aceasta dezvoltă 204 CP și 400 Nm. Motorizarea diesel vine în standard cu tracțiune integrală Quattro. Vârful de gamă, cel puțin la momentul lansării, este motorul V6 de 3.0 litri, pe benzină, ce dezvoltă 367 CP.

Noul A6 sedan va fi produs în Neckarsulm și vândut în întreaga lume. Poate fi comandat începând cu jumătatea lunii aprilie 2025. Cu motorul entry-level, pe benzină, A6 sedan va începe de la 55.500 de euro. Livrările către clienți vor începe în vara acestui an.