Conceptul Mercedes-Benz Vision V anunță tehnologii inovatoare pentru gama germanilor

Autor: Ionuț Vîlciu 22 apr. 2025 Știri auto

Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu conceptul Vision V, un van de mici dimensiuni, care oferă o atmosferă de lux și arată ce tehnologii vor ajunge pe modelele de serie în viitor.

Producătorul german a prezentat noul său concept, ce prevestește versiunea de top a viitoarei Clase V, model ce va concura cu modele precum Lexus LM, Volvo EM90 sau Zeekr 009.

Monovolumele revin în vogă, în special în segmentul de lux, unde modele precum Lexus LM sau Volvo EM90 sunt căutate de clienți pentru spațiul oferit, combinat cu ambianța de lux similară unei limuzine precum Clasa S sau Seria 7.

Pentru moment, Mercedes-Benz Vision V este doar un concept, însă o bună parte din ceea ce vedem în primele imagini publicate de producătorul german a își va face loc pe viitoarea generație a Clasei V, care va debuta în 2026. Printre cele mai importante puncte putem enumera platforma Mercedes-Benz Van Electric Architecture (VAN.EA), designul și chiar interiorul somptuos. Mercedes-Benz spune acest nou concept ne oferă pentru prima dată o privire asupra viitorului său van de top, care va rivaliza cu modele anterior menționate.

Mercedes-Benz atacă segmentul monovolumelor de lux

Planșa de bord a noului concept este dominată de un panou ce încorporează trei ecrane, similar celui introdus pe noua generație CLA. În spate, pasagerii se vor putea delecta nu doar cu materiale de înaltă calitate, dar și de un ecran absolut uriaș, ce măsoară 65 de inch în diagonală. Acesta este combinat cu 42 de difuzoare, pentru o experiență cu adevărat cinematică. În plus, cele șapte proiectoare de la bord pot folosi geamurile pentru o experiență imersivă, proiectând imagini pe acestea.

Mercedes-Benz încă nu a comunicat detalii tehnice pentru noul să concept, însă știm că noua arhitectură VAN.EA va folosi o arhitectură electrică la 800V, pentru eficiență sporită și timpi mai scurți de încărcare. Platforma poate acomoda configurații cu unul sau două motoare electrice, iar autonomia maximă va fi de 500 km.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Mercedes-Benz


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide