Mit sau realitate: Poți conduce un motocultor fără permis? Care sunt regulile în 2025 și în ce situații se dă amendă

Publicat: 22 06. 2025, 09:30

Motocultorul a devenit un utilaj agricol foarte popular în rândul românilor. În special cei care locuiesc în zona rurală îl apreciază pentru versatilitate, cost de întreținere mic și utilitatea în gospodărie. Dar, este adevărat că poți conduce un motocultor fără permis? Iată care sunt regulile în 2025 privind aceste mici utilaje agricole și în ce situații Poliția aplică amenzi.

Motocultorul poate fi utilizat pentru a săpa, pentru a ara, pentru a tunde iarba, pentru a semăna sau a transporta diverse bunuri.

Dar, conform Codului Rutier 2025, poți sau nu să folosești acest utilaj agricol dacă nu ai permis de conducere?

În ce categorie de vehicule se încadrează un motocultor

Conform legii rutiere, vehiculele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie înmatriculate sau înregistrate.

Sunt exceptate de la această obligație următoarele categorii de vehicule:

  • vehiculele trase sau împinse cu mâna;
  • bicicletele;
  • trotinetele electrice.

Motocultorul este un mic utilaj agricol, cu motor pe benzină și o singură axă. Așadar, pentru că se autopropulsează, nu poate fi încadrat la categoria de vehicule trase sau împinse cu mâna.

Pentru a fi înmatriculate, înregistrate sau admise în circulație, autovehiculele și tractoarele agricole sau forestiere, remorcile și tramvaiele trebuie să fie omologate în condițiile legii”, stabilește Art. 9 (1) din OUG 195/2002.

Așadar, pentru a putea conduce pe drumurile publice motocultorul, este necesară înmatricularea sau înregistrarea acestuia. Situație în care e necesară omologarea acestui utilaj agricol.

Mit sau realitate: Poți conduce un motocultor fără permis?

Omologarea unui motocultor o poate face Registrul Auto Român (RAR) sau un alt organism similar acreditat.

Numai că, aceste utilaje sunt asimilate mașinilor autopropulsate pentru lucrări, vehicule care nu se supun omologării și pentru care, implicit, RAR nu eliberează Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV).

Deci, în lipsa CIV, nu se poate elibera niciun document în vederea înscrierii acestor utilaje în circulația pe drumurile publice din România.

În lipsa îndeplinirii condițiilor de atestare tehnică și obținerii unui document de omologare eliberat de Registrul Auto Român și, implicit, în lipsa posibilității înmatriculării sau înregistrării acestui tip de utilaje, apreciem că motocultoarele sunt destinate exclusiv efectuării de lucrări agricole și nu pot fi conduse pe drumurile publice din România”, concluzionează Poliția Rutieră într-un comunicat oferit redacției ProMotor.

Așadar, în lipsa înmatriculării sau înregistrării, motocultorul nu poate fi condus pe drumurile.

Însă, poate fi folosit de oricine în propria ogradă sau pe drumurile private, care nu sunt destinate circulației publice. Acestea sunt zone unde pot fi conduse orice fel de vehicule chiar și de persoane care nu au obținut carentul de conducere.

Așadar, poți conduce un motocultor fără permis, dacă te afli pe o proprietate privată.

În cazul în care vei conduce un motocultor pe drumurile publice din România, riști o sancțiune cuprinsă între 6 și 8 puncte-amendă.

Un punct de amendă este, în 2025, 202,5 lei și reprezintă 5% din salariul minim brut pe țară.