TOP 10 Fapte pentru care ești amendat. Care sunt cele mai des întâlnite abateri rutiere în 2025 și cum se sancționează
Regulile de circulație sunt instituite pentru a preveni producerea de accidente rutiere. Unele sunt obligatorii doar pentru șoferi, alții trebuie respectate de toți participanții la trafic. Iar cei care încalcă normele impuse de Codul Rutier sunt sancționați cu avertisment, amendă contravențională sau chiar cu închisoarea, în cazurile grave. Iată cum ar arăta un TOP 10 al faptelor pentru care ești amendat, ca șofer, și care sunt cele mai des întâlnite abateri rutiere.
Viteza neregulamentară, lipsa documentelor, neacordarea de prioritate sau nerespectarea indicatoarelor rutiere sunt printre cele mai întâlnite abateri.
Fie din neatenție, fie pentru a ajunge mai repede la destinație, mulți șoferi încalcă regulile de circulație. Iar dacă fapta este surprinsă de un polițist sau de o cameră de supraveghere, riscă să primească amendă sau chiar să aibă permisul suspendat.
TOP 10 Fapte pentru care ești amendat
Numeroși conducători auto sunt sancționați, în fiecare an, pentru nerespectarea normelor impuse de Codul Rutier.
Într-un Top 10 fapte pentru care ești amendat, ca șofer, se află:
- depășirea vitezei legale;
- folosirea telefonului mobil la volan;
- nepurtarea centurii de siguranță;
- nerespectarea indicatoarelor și marcajelor rutiere;
- neacordarea de prioritate pietonilor;
- conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau stupefiantelor;
- neacordarea de prioritate vehiculelor care au acest drept;
- nerespectarea semaforului;
- nerespectarea regulilor de oprire;
- nerespectarea regulilor de staționare (parcare).
Ca urmare a nerespectării regulilor de circulație, în 2024 s-au înregistrat peste 29.000 de accidente rutiere grave. Nu mai puțin de 37.500 de persoane au suferit vătămări corporale, dintre acestea 1.460 fiind mortale.
Cum sunt sancționate abaterile rutiere
Abaterile rutiere sunt sancționate cu amendă contravențională, în general.
Șoferii sunt sancționați cu puncte de amendă. În 2025, punctul de amendă este 202,5 lei și reprezintă 5% din salariul minim brut pe țară.
Sancțiunile sunt între 2 și 100 de puncte de amendă și sunt împărțite în 5 clase:
- clasa I (2 – 3 puncte de amendă) = 405 lei – 607,5 lei;
- clasa a II-a (4 – 5 puncte de amendă) = 810 lei – 1012,5 lei;
- clasa a III-a (6 – 8 puncte de amendă) = 1.215 lei – 1.620 lei;
- clasa a IV-a (9 – 20 puncte de amendă) = 1.822,5 lei – 4.050 lei;
- clasa a V-a (21 – 100 puncte de amendă) = 4.252,5 lei – 20.250 lei.
Amenzile din clasa 5 de sancțiuni sunt aplicate doar pentru persoanele juridice.
Amenda pentru cei care nu poartă centura de siguranță, de exemplu, va fi de cel puțin 405 lei. Iar șoferii care vorbesc la telefon fără handsfree pot primi o sancțiune de 1.620 de lei.
De asemenea, Codul Rutier 2025 impune reținerea pentru:
- 30 de zile a carnetului de conducere atunci când șoferul:
- folosește telefonul mobil și încalcă, concomitent, o altă regulă de circulație;
- efectuează o depășire prin încălcarea marcajului rutier continuu;
- nu se prezintă la Poliție în 24 de la producerea unui accident rutier minor;
- acumulează 15 puncte de penalizare;
- 60 de zile se dispune atunci când:
- nu a fost respectată interdicția temporară de circulație pe un drum public;
- nu au fost respectate regulile de circulație referitoare la coloane oficiale sau conducătorul auto s-a intercalat într-o astfel de coloană;
- a circulat pe sens opus, prin încălcarea regulilor de depășire;
- șoferul cumulează din nou 15 puncte de penalizare în decursul a 12 luni de la dată expirării ultimei suspendări a permisului, s.a.
- 90 de zile se reține permisul dacă:
- ai circulat cu mai mult de 50 km/h peste limita legală
- ai consumat băuturi alcoolice și fapta nu se încadrează la infracțiune
- nu ai oprit la trecerea la nivel cu calea ferată.
În situația în care ai depășit viteza legală cu mai mult de 70 km/h, permisul se reține pentru 120 de zile.
Iar în cazul abaterilor grave, încadrate la infracțiune, se întocmește dosar penal. Conducerea sub influența drogurilor, de exemplu, se încadrează în această categorie. Sau producerea unui accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.