VIDEO | Este legal să parchezi pe partea stângă? De ce a fost amendat și a rămas fără permis acest șofer

Autor: Radu Țuțulan 01 iul. 2025 Știri auto
VIDEO | Este legal să parchezi pe partea stângă? De ce a fost amendat și a rămas fără permis acest șofer

Un șofer care circula pe un drum cu câte o bandă pe fiecare sens a fost amendat și a rămas fără permis după ce a parcat pe partea stângă a drumului. Conducătorul auto a filmat zona unde a oprit și a arătat că marcajul rutier era discontinuu. Așadar, era legal să treacă de pe banda sa pe banda cealaltă. Dar, este legal să parchezi pe partea stângă, chiar și atunci când marcajul rutier îți permite să circuli pe contrasens?

Un șofer a fost amendat și a rămas fără permis pentru 60 de zile după ce, spune el, a parcat pe partea stângă a drumului.

Conducătorul auto a făcut un scurt filmuleț, în timp ce polițiștii întocmeau procesul verbal. Acesta a arătat că marcajul rutier era discontinuu, vizibilitate foarte bună și niciun indicator care să interzică parcarea pe partea stângă a drumului.

În acest caz, de ce a fost amendat șoferul?

Este legal să parchezi pe partea stângă?

Clipul a fost analizat de polițistul Tavi Perțea, care a explicat pe canalul său de YouTube dacă e legal să parchezi pe partea stângă.

Dacă tu vrei să parchezi în parcarea din stânga, nu se consideră circulație pe sens opus cu o singură condiție: să nu mergi pe sens opus, să zicem, 100 de metri. Adică ai trecut de axa drumului, mergi 100m și când ai găsit loc, ai băgat mașina în parcare. Pentru că atunci prezinți o stare de pericol și se consideră circulație pe sens opus. Dar dacă tu ai venit pe sensul tău de mers, te-ai oprit la axa drumului, ai semnalizat stânga și ai intrat în parcare pe linie discontinuă, nu este nimic interzis”, a explicat polițistul.

Așadar, este legal să parchezi pe partea stângă, dacă indicatoarele și marcajele rutiere o permit. Dar nu e legal să circuli pe contrasens pentru a staționa pe partea opusă de mers. Iar prin circulat se înțelege a rula o anumită distanță pe sensul opus de mers.

Dacă vrei să parchezi legal pe stânga, trebuie să:

  • te apropii cât mai mult de mijlocul drumului;
  • dai semnal stânga și să te asiguri din ambele direcții de mers;
  • identifici locul unde ai loc să parchezi;
  • faci viraj stânga și să intri direct în locul de parcare.

În cazul filmulețului analizat, Tavi Perțea precizează că e posibil ca polițiștii să-l fi amendat pe șofer tocmai pentru că a circulat pe sens opus. Sau pentru că nu a acordat prioritate conform legii. Dar, neavând și explicația ofițerilor care au aplicat sancțiunea, nu știe exact ce regulă a încălcat șoferul.

VIDEO


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Captura video Tavi Pertea / YouTube


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide