Berea este una dintre cele mai consumate băuturi din România, mai ales pe timpul verii. Inclusiv cei care conduc o mașină se răcoresc cu o bere rece în zilele caniculare. Dar, este adevărat că de la un pahar de bere nu pățești nimic și poți conduce fără probleme? Iată în cât timp iese complet alcoolul din sânge.
În 2024, în România s-au consumat peste 1,5 miliarde de litri de bere. Ceea ce înseamnă, împărțit la întreaga populație adultă a țării, peste 83 de litri pe cap de locuitor.
Cel mai ridicat consum se înregistrează vara, când mulți se răcoresc cu o bere la terasă, pe plajă sau într-un local cu aer condiționat.
Dar, dacă urmează să conduci mașina, poți să bei un pahar de bere sau riști să fii sancționat? Iată ce stabilește Codul Rutier și care sunt sancțiunile pentru șoferii care consumă alcool și urcă la volan.
Ordonanță de Urgență 195/2002 stabilește limitele de alcool pur în aerul expirat și concentrația acestuia în sânge. De asemenea, prevede sancțiunile pe care le poate aplica polițistul celui care a comis abaterea.
Astfel, pentru o concentrație cuprinsă între 0.01 și 0.40 mg/l alcool în aerul expirat, conducătorul auto va fi amendat contravențional. Totodată, se va suspenda permisul de conducere pentru 90 de zile și va primi o amendă care poate depăși 4.000 de lei amendă.
În schimb, cei care depășesc această limită riscă dosar penal.
„Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge (peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat) se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani”, stabilește ART 87 din Ordonanța de Urgență 195/2002.
Așadar, o concentrație alcoolică de peste 0.40 mg/l reprezintă infracțiune și se pedepsește cu până la 5 ani de închisoare. Iar orice valoare între 0.1 și 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat se sancționează cu amendă și suspendarea permisului pentru 3 luni.
Dar, dacă bei doar un pahar de bere, poți conduce sau riști și în această situație să fii sancționat?
Dacă la testul rapid aparatul indică o concentrație mică de alcool, șoferul poate cere retestarea. Dacă și la a doua verificare rezultatul e pozitiv, indiferent cât de mică e valoarea indicată, polițistul va aplica amenda contravențională și va dispune reținerea permisului.
„În cazul în care concentrația alcoolică este de până la 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, inclusiv, persoana […] îi poate solicita polițistului rutier să-i efectueze o a doua testare după 15 minute, dar nu mai mult de 20 minute de la primul test. În această situație, prezintă valoare juridică rezultatul celei mai mici concentrații de alcool pur în aerul expirat”, se stabilește în legea adoptată în 2024.
Așadar, nu contează dacă bei un pahar sau mai multe de bere, ci doar concentrația de alcool care iese la etilotest.
Dar, pentru că berea are, în general, o alcoolemie redusă, există posibilitatea de a conduce, după ce alcoolul iese complet din sânge.
Nu există un timp exact în care alcoolul iese din sânge. Depinde de fiecare organism, cât de repede metabolizează alcoolul.
În general, o jumătate de litru de bere cu alcoolemie de 5% este eliminată în 1-2 ore din sânge. Aceasta poate să dispară chiar mai repede, dacă e consumată în paralel cu alte alimente.
Polițistul Tavi Perțea a făcut un experiment în acest sens. A băut o bere la doză și apoi s-a testat cu un alcooltest similar cu cel al Poliției. În primul minut după ce a consumat berea, cantitatea de alcool în aerul expirat era de aproape 80 mg/l. După jumătate de oră, aparatul indica doar 0.03, iar după o oră, valoarea indicată a fost zero.
Așadar, în cazul acestui experiment, alcoolul a ieșit complet din organism după 60 de minute. Dar, așa cum subliniază și polițistul, depinde de fiecare organism în parte, de ceea ce ai mâncat, de cantitatea de alcool consumată, etc.
Cel mai sigur, în ziua în care ai consumat alcool, nu conduci! Iar dacă ai băut o cantitate mare de alcool, e recomandat nici în ziua următoare să nu urci la volan.