Opel Frontera Gravel, noul concept care prezintă potențialul off-road al SUV-ului german

Autor: Ionuț Vîlciu 28 mai 2025 Știri auto

Opel a prezentat un nou concept, de această dată bazat pe SUV-ul Frontera. Conceptul electric Frontera Gravel scoate tot ce e mai bun din noua generație a SUV-ului.

Opel Frontera s-a făcut remarcat în trecut prin abilitățile în teren accidentat. Noua generație se axează mai mult pe spațiu și pe accesibilitate, mai puțin pe a fi un off-roader. Recent, Opel a prezentat un concept bazat pe Frontera, care transformă SUV-ul într-un adevărat off-roader electric.

Opel Frontera Gravel Concept este în prezent, așa cum sugerează și numele, doar un concept. Acest show car a fost creat de Opel pentru a arăta potențialul SUV-ului, care a primit mai multe modificări necesare pentru performanțe mai bune în teren accidentat.

Conceptul bazat pe Opel Frontera are un aspect mult mai dur și robust, obținut prin protecțiile de caroserie realizate din plastic negru mat, anvelope all-terrain și accesorii pentru off-road. Opel Frontera Gravel este un concept care ne arată modul în care ar putea arăta o variantă pregătită pentru aventură a SUV-ului. Mai dur, mai rezistent, conceput pentru viața dincolo de asfalt – acesta este sentimentul pe care Opel vrea să îl insufle prin noul său concept.

Opel Frontera Gravel va fi prezentat la XS CARNIGHT Wörthersee, pe 30 mai

Frontera Gravel este construit pe varianta de producție complet electrică a noii generații Frontera. La exterior, Frontera Gravel a fost echipat cu un portbagaj pe plafon, pe care poate fi montată o roată de rezervă, dar și diferite provizii și unelte. În partea frontală putem observa inclusiv un troliu, în timp ce pe laterale au fost montate tăvi pentru tracțiune, folosite în teren accidentat în zone nisipoase sau cu noroi.

„Noul Opel Frontera se remarcă deja. Este robust, practic și perfect pentru familii și aventurile de zi cu zi. Dar odată cu conceptul Frontera Gravel, am împins limitele, imaginându-ne o versiune mai dură, mai îndrăzneață și mai inovatoare. Acest concept este construit pentru a ne stârni fanii și pentru a testa cererea pentru un Frontera mai îndrăzneț și mai robust în viitor. Este vorba despre libertate, aventură, entuziasm și depășirea limitelor”, a declarat Rebecca Reinermann, vicepreședinte de marketing al Opel și Vauxhall.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Opel


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide