Mulți șoferi nu știu că limita de viteză pe poduri este mai mică, în general, decât în restul localității. Această restricție este aplicată pentru a preveni producerea unor accidente din cauza acumulării de apă, gheață sau polei. Iată cât de încet ar trebui să circule șoferii pentru a nu primi amendă în aceste zone.
Limita de viteză în localitate este de 50 km/h, în general. Însă, în zona trecerilor de pietoni, a școlilor sau spitalelor, de exemplu poate fi impusă o limită de 30 km/h.
Totodată, pe străzile mai mari, unde pericolul de producere a accidentelor este mai mic, administratorul drumului poate permite o limită superioară, dar nu mai mult de 80 km/h.
Limita de viteză pe poduri este, în cele mai multe situații, de 30 km/h. La urcarea pe pod, administratorul drumului are obligația de a amplasa un indicator rutier prin care șoferii să fie informați cu privire la viteza maximă.
Însă, dacă nu există un astfel de indicator, înseamnă că limita de viteză este aceeași ca cea aplicată pe restul drumului.
Sunt poduri unde limita de viteză poate fi mai mare, ajungând chiar până la 130 km/h, de exemplu, pe autostradă. Desigur, aceste viteze sunt stabilite pentru toată secțiunea de șosea.
Numai că și pe astfel de drumuri administratorul poate impune o limită de viteză diferită în zona podurilor.
Un exemplu este podul de la Cernavodă, de pe autostrada Soarelui, unde limita e de 80 km/h. Astfel, cei care vor circula pe acest pod cu 130 km/h, cât e limita în mod normal pe autostradă, riscă să rămână fără permis dacă sunt înregistrați de radar.
Așadar, viteza maximă, atât pe poduri cât și pe restul drumurilor, este cea stabilită de indicatoarele rutiere. Fie cele de obligare, care stabilesc limita de viteză, fie cele de informare, care anunță intrarea ori ieșirea dintr-o localitate sau pătrunderea pe un anumit tip de drum, indică șoferilor ce viteză nu ar trebui să depășească.
Limitele de viteză admise în România sunt:
Depășirea vitezei legale se sancționează cu până la 20 de puncte de amendă și, în anumite cazuri, cu suspendarea permisului auto.
În funcție de viteza cu care a depășit limita maximă, conducătorul auto va fi sancționat cu:
Valoarea unui punct de amendă este de 202,5 lei, ceea ce înseamnă că sancțiunea de viteză poate depăși 4.000 de lei.