Cum ar arăta Skoda Favorit dacă ar fi produsă în 2025? Skoda readuce la viață un favorit al publicului

Autor: Ionuț Vîlciu 29 mai 2025 Știri auto

Skoda a prezentat un nou proiect de design, de această dată bazat pe un model celebru al mărcii. Favorit a fost reimaginat în 2025, iar un model de serie ar putea reprezenta o alternativă la Volkswagen ID.2.

Skoda Favorit a fost unul dintre cele mai cunoscute modele ale producătorului ceh în perioada anilor 1980 – 1990, înainte să fie înlocuită de Felicia. La rândul său, Felicia a fost înlocuită de Fabia, astfel că putem spune că Favorit este bunicul Fabiei de astăzi.

Skoda Favorit a fost concepută înainte ca Grupul Volkswagen să cumpere marca Skoda. Însă, acest model de clasă mică are potențialul de a renaște în era modernă sub forma unei mașini electrice accesibile, pentru oraș.

Originala Skoda Favorit a fost dezvoltată în era comunistă, însă, în ciuda resurselor limitate, modelul a fost un succes și a avut un rol important în a propulsa marca către modul în care o cunoaștem în prezent.

Skoda Favorit a fost reinterpretată chiar de un designer al producătorului ceh

Originalul Favorit a fost lansat în anul 1987 și folosea un motor pe benzină, cu patru pistoane, de 1,3 litri. Acesta dezvolta doar 63 CP, dar, chiar și așa, mașina a fost un succes, fiind exportată în diferite țări. Producția pentru Skoda Favorit a luat sfârșit în 1994, atunci când a fost înlocuită de Felicia, un model care își împărțea acum platforma cu Volkswagen Polo.

Însă, creația designerului Skoda, Ljudmil Slavov, ar putea împărți de această dată platforma cu Volkswagen ID.2, dacă producătorul decide că acest concept merită să intre în producția de serie. Dezvoltat pe parcursul a aproximativ 120 de ore, conceptul aduce un tribut designului original creionat de Bertone, dar înglobează și noua linie de design Modern Solid, introdusă recent de Skoda.

Asemănările între mașina originală și noul concept sunt clare, de la proporțiile pătrățoase și liniile ascuțite, până la partea frontală simplistă, trăsătură caracteristică originalei Skoda Favorit. Nu știm dacă acest studiu de design se va materializa într-un model de serie, dar, dacă Skoda alege să o facă, ar putea deveni o alternativă retro-future, aproape nostalgică, Volkswagen ID.2, model electric ce va fi lansat anul viitor.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Skoda


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide