Şoferiţa agresivă, pusă la punct de Poliţie pe baza unei filmări cu camera de bord – VIDEO

Autor: Marius Vișan 12 apr. 2018 Știri auto
Şoferiţa agresivă, pusă la punct de Poliţie pe baza unei filmări cu camera de bord – VIDEO

Poliţiştii din Vâlcea au identificat persoana care de la volanul unui BMW s-a şicanat cu un alt conducător auto, pe DN 67, la începutul acestei săptămâni. Este vorba despre o şoferiţă. Filmarea cu isprava ei a ajuns la Poliţia Rutieră, iar tânăra a rămas fără permis timp de 30 de zile.

Deranjată că a fost claxonată de un alt şofer, în timp ce întorcea maşina în mijlocul drumului, aceasta l-a urmărit şi l-a şicanat în trafic, între Vâlcea şi Drăgăşani.

Femeia a accelerat şi a depăşit maşina care o claxonase, apoi a început să frâneze brusc şi foarte agresiv. 

Poliţiştii au amendat-o pe şoferiţă pentru depăşire interzisă şi i-au suspendat permisul pentru 30 de zile. Şi şoferul din maşina depăşită a primit amendă, pentru injurii, conform legii 61.

„Cu referire la filmuleţul care a apărut pe youtube, în care un sofer, pe Drumul National 67, frânează nemotivat, sicanând alt conducator auto care se afla in spatele sau, precizez că ambii şoferi au fost identificaţi. Şoferita BMW-ului a fost sanctionata in baza OUG 195/2002 şi i s-a suspendat dreptul de a conduce pentru 30 de zile. Celălalt şofer, care a şi postat filmuleţul, a fost sancţionat la legea 61/1991. Amândoi sunt din Râmnicu Vâlcea”, susţine purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Dăscălete, citat de voceavalcii.ro


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
În 2006, Marius Vișan a pășit cu entuziasm în lumea jurnalismului online, începând studiile la Facultatea de Jurnalism a Universității Hyperion. În paralel, a realizat stagii de internship la radio și într-o agenție de PR. A continuat să își aprofundeze cunoștințele cu un masterat în ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide